Anunt important...

MINERITUL ÎN VALEA JIULUI - REPERE ISTORICE

Istoric

     Cărbunele, prin importanţa şi multitudinea utilizărilor sale, începând cu deceniu IV al secolului al XIX-lea, transformă liniştita Vale a Jiului în principala sursă furnizoare de materii prime, atât de necesare dezvoltării transporturilor feroviare, navale – pe Dunăre, industriei energetice şi siderurgice. Punerea în valoare a zăcămintelor de cărbune descoperite aici, marchează începutul revoluţiei industriale şi tehnice, care pătrunde cu repeziciune în tânăra industrie minieră, ce se profilează tot mai accentuat în bazinul carbonifer de pe cele două Jiuri.

     Asupra marilor bogăţii subterane şi-a îndreptat atenţia cu precădere statul ungar, precum şi unele mari societăţi finanţate de capitalul bancar maghiar, aflat sub controlul celui german, francez, belgian şi englez.

     În anul 1840, baronul Victor Maderspach, moştenitorul unor mari proprietăţi în Valea Jiului, descoperă pe fundul văilor din proprietăţile sale aflorimentele unor stratede cărbune.

     Îndemnat de valorificarea economică a descoperirilor sale, apelează la serviciile fraţilor Karol şi Rafael Hoffman, proprietari de mine la Rusca Montană şi specialişti în minerit, care vin în Valea Jiului pentru a studia din punct de vedere geologic existenţa şi posibilitatea exploatării zăcămintelor carbonifere descoperite.

• 1840 Pe fondul protectionist creat de statul austro-ungar, în anul 1840, frații Hoffmann si KarolMaderspach au început exploatarea la suprafata a zăcământului de carbune de la Vulcan, Petrosani si Petrila. În anul 1854 inițiatorii exploatării miniere din Valea Jiului s-au unit în "Societatea de mine din Transilvania-Vest".

• 1857 - 58 Minele acestei societati au fost cumpărate de " Societatea anonima de mine si furnale din Brasov", care fiind sprijinita financiar de Wiener Bankverein, Banca Comerciala din Pesta, Deutsche Bank si Banque de Paris et Pays-Bas, a devenit a patra producatoare de fonta a imperiului.

• 1865 Primele achizitii de perimetre miniere în Valea Jiului ale statului austriac. Societatea din Brasov si-a largit posesiunile, achizitionând pe lânga mine de carbune si zacaminte de fier si paduri, construind, de asemenea topitorii si calea ferata Simeria - Petrosani (1867 - 70), prelungita în 1867 pâna la Petrila.

• 1879 Minele statului, nemaiputînd face fata concurentei, au fost închiriate, pe 27 de ani, de catre "Societatea anonima de mine si furnale din Brasov".

• 1885 Germanii Iosif Ritter si G.Gerbert au înfiintat "Societatea de mine de carbuni din Valea Jiului de Sus", cu sediul în Vulcan si cu unele posesiuni în partea nordica a bazinului, la Dâlja, Iscroni si Vulcan si altele în partea vestica la Uricani si Câmpu lui Neag. Societatea va functionapâna în anul 1930 când va fi absorbita de "Societatea Petrosani".

• 1890 A fost înfiintata " Societatea anonima de mine de carbuni din Jiu - Uricani" cu capital privat maghiar, care s-a angajat în construirea caii ferate Petrosani - Lupeni si a arendat perimetrele miniere situate de-a lungul caii ferate în constructie. În anul urmator, 1891, prin asocierea cu o serie de capitalisti francezi, sprijiniti de banca "Credit Lyonnais", societatea îsi schimba numele devenind "Societatea anonima de mine si carbuni din Uricani-Valea Jiului", cu sediul în Lupeni. În anul 1899, împreuna cu firma germana "OberschlesicheKokswerke", a înfiintat "Societatea anonima pentru fabricarea cocsului din Uricani-Valea Jiului", care a construit în 1900 prima cocserie din zona, care aproviziona furnalele din Calan.

• 1894 "Societatea anonima de mine de carbuni din Salgotarjan", sprijinita financiar de Wiener Bankverein, a cumparat toate minele si drepturile de arenda ale Societatii anonime de mine si furnale din Brasov.

• Sfârsitul secolului XIX Activitatile miniere din Valea Jiului se desfasurau în cadrul unor perimetre având suprafata totala de 8991,5 ha. Repartizarea pe societati era urmatoarea : Societatea Salgotarjan - 5572,9 ha, Societatea Uricani - Valea Jiului - 2713,1 ha, Societatea Valea Jiului de Sus - 705,5 ha.

• 1920 A luat fiinta Societatea comerciala anonima româna "Petrosani", compusa din doua mari grupuri de actionari: grupul alcatuit din fosta societate anonima "Salgotarjan" împreuna cu Banque Comerciale Hongroise si un grup format din 19 mari banci.

• 1924 Un grup de 12 banci românesti, împreuna cu societatea "Uricani-Valea Jiului" a constituit Societatea anonima româna "Lupeni".

• 1926 A luat fiinta "Societatea carbonifera Lonea", proprietate a statului român.

• 1928 Datorita crizei economice a început închiderea unor mine : Lonea I (1928), Lonea II (1931), Dâlja si Vulcan ( 1931).

• 1931 La 29 mai societatile "Petrosani" si "Lupeni" au fuzionat sub numele Societatea miniera "Petrosani". La Petrila, s-a construit o Preparatie moderna, cu o capacitate de 270 tone/ora, care era considerata ca una din cele mai mari din lume.

•La 20 august 1949 prin Decretul Lege publicat în Monitorul Oficial nr. 54, a luat fiinţă SOCIETATEA ROMÂNO -SOVIETICĂ-PE ACTIUNI „SOVROMCĂRBUNE” cu sediul la Bucureşti, Direcţia Generală Sovromcărbune îşi mută sediul la Petroşani, unde în baza ordinului nr.8477 din 1952 înfiinţează mai multe trusturi: 1. Trustul Cărbunelui Petroşani (de care aparţinea şi mina Petrila); 2. Trustul Minier Lupeni; 3. Trustul Construcţii Montaj Minier Petroşani; 4. Trustul Cărbunelui Anina; 5. Trustul Cărbunelui Câmpung-Muscel; 6. Uzina de Reparat Utilaj Minier Petroşani (URUMP); 7. Divizia de cercetare Geologică Petroşani; 8. Uzina Electrică Vulcan.

•La 31 decembrie 1953, Societatea SOVROMCĂRBUNE se lichidează, iar partea română, la 1 aprilie 1954, preia conducerea întreprinderilor subordonate, lichidarea definitivă făcându-se la 1 iunie 1954.

• 1956 La 14 septembrie, prin Ordinul Ministerului Minelor, s-a înfiintat Combinatul Carbonifer Valea Jiului, care a funcționat din 1 octombrie 1956 până în 1 aprilie 1969.

• 1969 La 1 aprilie Combinatul Carbonifer Valea Jiului devine "Centrala CarbuneluiPetrosani", iar din august 1977 "Combinatul Minier Valea Jiului".

• 1991 În urma desfiinţării CMVJ se constituie Regia Autonoma a Huilei din România si începe un proces amplu de restructurare/reorganizare.

• 1994 Exploatarea miniera Lonea Pilier îşi încetează activitatea.

• 1998 În data de 20 noiembrie Regia s-a transformat în "Compania Naţională a Huilei S.A - Petroşani", ocazie cu care s-au desprins exploatările miniere din Banat si au fost transformate în societăți comerciale Centrul de Calcul Electronic Petroșani, Unitatea de Administrare a Căminelor si Cantinelor Valea Jiului si Atelierul de Proiectare Tehnica si Retehnologizare.

• 1999 Îsi înceteaza activitatea Exploatările Miniere Câmpu lui Neag si Petrila Sud.

• 2003 Îşi încetează activitatea Exploatarea Miniera Dâlja.

• 2004 Îşi încetează activitatea Exploatarea Miniera Valea de Brazi.

• 2006 Îşi încetează activitatea Exploatarea Miniera Aninoasa.

• 2012 În data de 26 noiembrie s-a înființat Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. - persoana juridică română cu capital integral de stat, acţionar unic statul român prin Ministerul Economiei, având forma juridică de societate comercială pe acţiuniîşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române.

     Iluminatul locurilor de muncă din subteran a cunoscut o continuă perfecţionare. Dacă la 1869 pentru iluminatul locurilor de muncă se foloseau lămpile cu flacăra deschisă (sterţurile), înlocuite pe parcursul anilor cu lămpile de siguranţă, la început alimentate cu uleiuri vegetale, alcool, apoi cu benzină, a căror perfecţionare a cunoscut o evoluţie continuă a fost principala sursă de lumină de care bucurau minerii la locurile lor de muncă.

     De abia la începutul secolului al XXI treptat locul acestor lămpi a fost luat de lămpile electrice de diferite tipuri, fixe şi portative în abataje se foloseau lămpile electrice acţionate pneumatic.

     Astăzi, iluminatul electric este generalizat pe principalele galerii de transport, în abataje şi toate locurile de muncă fixe din subteran. Se folosesc chiar şi lămpi fluorescente în construcţie specială, antigrizutoasă.

     A fost modernizat şi iluminatul portativ.

     Au fost date în dotarea minerilor diferite tipuri de lămpi electrice alimentate cu acumulatori.

     Astăzi, se folosesc lămpile individuale alimentate de acumulatori, purtate pe o centură prinsă în jurul taliei, corpul de iluminat este prins pe casca de protecţie, astfel încât fascicolul luminos să fie îndreptat în permanenţă în direcţia privirii.

     Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., are în structura sa următoarele sucursale:

     SUCURSALA MINA PETRILA

     Sediu: Str. MINEI nr. 2, oraş PETRILA

     cod 335800 judeţul Hunedoara/ROMANIA.

     SUCURSALA MINA PAROSENI

     Sediu: Str. PAROSENI nr. 22, oraş VULCAN

     cod 336200 judeţul Hunedoara/ROMANIA.

     SUCURSALA MINA URICANI

     Sediu: Str. PRINCIPALA nr. 13, oraş URICANI

     cod 336100 judeţul Hunedoara/ROMANIA.

     Mina Petrila

     La 30 decembrie 1858 compania „Max, Egon, Fürst” dobândeşte prima concesiune de teren minier pe teritoriul Petrilei, înscrisă la Tribunalul Deva sub denumirea de „CONCESIUNEA MAXIMILIAN”, cu o suprafaţă de teren de 135.349,2 mp, act care atestă în mod oficial acordarea primei concesiuni miniere în Valea Jiului, la Petrila.

     Până la sfârşitul lunii august a anului 1869 au fost străpunse stratele de cărbune nr. 1, 2, 4, 5 şi 13, iar la sfârşitul lunii octombrie şi stratul principal nr. 3, care în acest loc avea o grosime de 19,5 m. Conform programului, s-a început săparea unui puţ vertical, care din galeria Deak şi până la suprafaţă măsura 36,6 m., folosit la început în scop de aeraj minier, apoi amenajat ca puţ de transport al minei Deak. Lungimea galeriilor orizontale pornite din galeria de coastă măsurau în anul 1872/ 313 m liniari.

      În iulie 1868, prin adresa nr. 200 Oficiul Minier comunică Direcţiei Generale a Minelor Cluj că lucrările de construcţie a liniei ferate industriale dintre Petroşani-est şi Petrila au fost începute şi continuă lucrările de construcţie a 20 de locuinţe muncitoreşti la Petrila, lucrări pentru care, din fondul suplimentar acordat, au fost cheltuiţi 31.738 forinţi.

      La mina Deak Ferencz au continuat lucrările de deschidere şi pregătire a noilor capacităţi de producţie. Puţul de extracţie a fost adâncit cu încă 123 m, până la nivelul orizontului V. Puţul a fost dotat cu o maşină de extracţie modernă, acţionată de forţa aburului, de tip Mayer, cu pistoane gemene care dezvoltau o putere de 60 CP, funcţiona la o presiune a aburilor de 5 atm. şi dezvolta o viteză de lucru de 4 – 6 m/sec.

     La 7 decembrie 1918, prin J.C.M. nr. 1064 se dispune trecerea minelor de cărbune din Valea Jiului în administrarea statului român.

      La 20 august 1949 prin Decretul Lege publicat în Monitorul Oficial nr. 54, a luat fiinţă SOCIETATEA ROMÂNO -SOVIETICĂ-PE ACTIUNI „SOVROMCĂRBUNE” cu sediul la Bucureşti, Direcţia Generală Sovromcărbune îşi mută sediul la Petroşani, unde în baza ordinului nr.8477 din 1952 înfiinţează mai multe trusturi. Trustul Cărbunelui Petroşani includea şi mina Petrila.

     În perioada anilor 1947 - 1948 au fost terminate lucrările la noul complex de extracţie - PUŢUL CENTRU - numit generic de către autorităţile vremii „Puţul Ana Pauker”.

     Lucrările de adâncire şi amenajare a puţului până la nivelul orizontului VIII au fost executate de echipa de mineri specialişti în astfel de lucrări condusă de minerul Raisz Iosif.Maşina de extracţie era prevăzută cu şaiba Köepe (premieră în mineritul românesc), instalat într-un turn din beton monolit cu înălţimea de 50 m.

      Instalaţia de extracţie de la Petrila se număra în acea vreme printre cele mai moderne din Europa.

     Dupa anul 1948 productia minei a inceput sa creasca de la o luna la alta:de la 44.000tone extrase in luna iunie la 45.300 in luna urmatoare la 53.600 tone in luna noiembrie si intre 55.000 si 62.000 tone lunar in anul 1949,cand s–a produs cu 114.130 tone mai mult cărbune decât in anul anterior.

     Condițiile de lucru erau aceleași ca mai înainte:toata sustinerealucrarilor miniere se facea in lemn,care era transportat de la distanta cu spatele;uneltele de baza erau lopata si rasnuta de lemn,sapa si securea,ciocanul de abataj;galeriile inca nu erau iluminate,iar la fronturile de lucru iluminatul se făcea cu lampa de benzina.Dar minerii munceau fara sa astepte prea multe îndemnuri,rămâneau in subteran pana la indeplinirea normei,pana la încheierea ciclului de lucrări in abataj fără sa tina seama de ore.

      Asa s–a ajuns ca in anul 1950,minerii din Petrila sa extragă cu 76.400 tone de carbune mai mult decat in anul 1949 si cu 190.500 tone mai mult decat in anul 1948,realizand o productivitate medie mai mare cu 114kg/post.

     Între anii 1970 - 1975 s-a construit instalaţia de extracţie PUTUL 2 EST, având şi rol de puţ pentru aerajul minei. La lucrările de adâncire a puţului s-a folosit în premieră „metoda săpării mecanice şi betonării în cofraje glisante” metodă care a eliminat susţinerea provizorie a lucrării miniere.

     Mina Paroșeni

     Lucrările de amenajare pentru exploatarea din campul minier Paroseni au inceput in anul 1963 iar deschiderea oficiala a activitatii de productie s-a facut la 7 octombrie 1966, odata cu scoaterea la suprafata a primului vagonet cu carbune.

     In anul 1968 a fost pus in funcție puțul auxiliar nr.1, după care s-au săpat galeriile transversale spre nord la orizonturile 575 si 425 pentru deschiderea straturilor 13 si 15 din blocurile I, II, III, IV , V si VI.

     Primul complex mecanizat a fost introdus la Paroseni in anul 1970, în panoul 6155 din str.15.

     In anul 1975 s-a atins performanta ca intreaga productie extrasa sa fie transportata numai cu benzi de cauciuc pana in siloz de unde se extragea mecanizat cu schipul.

     Incepand cu anul 1977 au inceput sa fie experimentate primele complexe mecanizate de fabricatie romaneasca : C.M.A.-1 , C.M.A.- 2, C.M.A.- 2PH, C.M.A.- 5H.

     În anul 1983 s-a montat primul abataj de mare inaltime de tip „Klockner-Becorit” pentru strate cu inaltimi de 5,5 m, in panoul 1 str.5, bl. VI.

     În anul 1987, s-a modernizat statia de dispecerizare, iar în anul 1988, s-a pus în funcție o nouă stație de ventilatoare de tip V.O.K.D. 30 in 1988.

     În 1995 a fost dat in folosintaputul auxiliar nr.2 (de la cota 615 la cota 250) și în anul 1999 a fost pus in functie putul de aeraj din bl.VI.

     Prin reorganizări succesive Exploatarea Miniera Paroseni a devenit in 1977 Intreprinderea Miniera Paroseni, pentru a redeveni exploatare dupa anul 1990, odata cu reorganizarea Combinatului Minier Valea Jiului.

     Ceea mai importanta investiție a demarat în anul 2000 prin semnarea primului mare contract de investitii in sistemul termoenergetic „Proiectul Integrat Paroseni” cunoscut si sub numele de „Proiectul ITOCHU-KOPEX” care s-a concretizat prin punerea in functie a abatajului frontal panoul 1, str.3, bl.V, oriz.250, echipat cu un complex mecanizat modern.

     Colectivul de la mina Paroșeni a obtinut rezultate în muncă remarcabile în decursul anilor obţinînd mai multe diplome şi medalii: 1976 Diploma de onoare şi locul IV 1977 Ordinul Muncii cl. I 1984 Ordinul Muncii cl. I 1985 Ordinul muncii cl. I Ordinul muncii cl. I 1987Colectiv ,,Erou al Muncii Socialiste’’.

     Munca grea a minerilor s-a materializat uneori în evenimente triste care au umbrit dorinţa de cîştigînregistrîndu-se grave accidente de munca: 9 septembrie 1982 are loc o explozie de metan la Mina Paroşeni, dezastru în care şi-au pierdut viaţa 15 mineri.

      In data de 24 aprilie 1999 are loc o aprindere de metan soldată fără victime omenesti dar care are ca şi consecinţă închiderea unui întreg bloc minier.

      În decursul anilor au mai fost o altă mulţime de accidente individule în care şi-au pierdut viaţa numeroşi mineri. Începând cu data de 26.11.2012.

      Mina Paroseni face parte din Societatea Naționala de Închideri Mine Valea Jiului.

     Mina Uricani

     Prima lovitura de târnăcop pentru deschiderea minei Uricani s-a dat in data de 17 februarie 1947, aceasta fiind sector al minei Lupeni, iar prima lucrare miniera săpata a fost galeria de coasta Balomir I .

     In 1949 a devenit unitate de sine stătătoare apartinand de SOVROM.

     Primul puț de extracție a fost săpat in anul 1953, tot in zona Balomir, mina s-a dezvoltat etapa cu etapa, extizându-se in largime si adâncime.

     In 1952, in locul numit Condrasoni, a inceputsapareaputurilor gemene 3 si 4 pentru deschiderea campului minier din partea nordica,în stânga Jiului.

     Odată cu primele încercări de exploatare a stratului 18 in blocul VI, in anul 1960, s-au experimentat abatajele frontale cu stâlpi metalici individuali. Prima încercare de mecanizare complexa a proceselor de susținere si taiere in abataje a fost făcuta in anul 1971, pe stratul 15, blocul V, într-un panou cu exploatare in avans.

     Următoarea etapa în încercarea de introducere a complexelor mecanizate a fost in anii 1978-1987 în stratul 17/18, blocul VI.

     Din anul 1995, la mina Uricani, se exploatează stratul 3 la nivelul oriz. 300. In același an s-a introdus metoda de exploatare cu banc de cărbune subminat.

     Transportul cărbunelui de la mina Uricani la Preparația Lupeni s-a făcut, in perioada 1947-1970, pe cale ferata îngustă, cu vagoneți de o tona, tractați de locomotive cu aburi si mai apoi de cele tip troley. Dupa 1970 transportul cărbunelui se face pe cale ferata normala.